Grea viata de licean
O zi glorioasă, ziua de azi. Moldovenii votează, românii urlă că vor și ei, până la urmă nenea Cuza e domnitorul ales în ambele Principate, având ocazia să spună Marilor Puteri: In your face! Asta se întâmpla în urmă cu 151 de ani, și a fost un prim pas spre realizarea României dodoloațe cu care astăzi ne mândrim atât.
Toată lumea cunoaște, bine înțeles, legea instrucțiunii publice care spunea că învățământul primar devine obligatoriu și gratuit (cel puțin în teorie), dar cred că puțini știu cât de greu era, de fapt, să fii elev de gimnaziu sau licean în vremurile acelea (la fel…teoretic. Practic nu știm cum stătea treaba.) Eu am aflat zilele trecute, și sunt gata să vă destăinui, ca să-i mulțumiți lui Dumnezeu că v-ați născut în secolul XX. Îmi pare rău că nu am textul exact, scriu din amintiri, dacă e cineva interesat de legea originală poate căuta într-o cărțulie numită Istoria Românilor în texte:
1. Școlerii trebuie să vină la școală curați, spălați, călcați, cu hainele întregi, nepeticite (cam trist că treaba asta trebuia reglementată prin lege…)
2. Orele se vor desfășura în cea mai adâncă liniște, iar elevii vor fi deosebit de atenți la fiecare indicație a profesorului. (asta ar trebui să se întâmple și acum…right?)
3. După terminarea cursurilor, elevii vor aprofunda fiecare materie, vor rezolva sarcinile date de profesor ca temă și abia după aceea se vor putea îndeletnici cu lectura cărților recomandate de programa școlară (excelent program al timpului liber.)
4. Pentru nerespectarea regulilor impuse de școală, elevii vor putea primi detenție constând în reținerea acestora în incinta școlii, nu mai puțin de un ceas și nu mai mult de douăzeci și patru. (pe atunci, școala era închisoare pe bune, nu era doar un termen de argou)
5. Elevilor le este strict interzis accesul în localuri și taverne, chiar și însoțiti de părinți (ia gândiți-vă, pe ce ”Motoare” și în ce ”Jack” vă mai duceați voi??)
6. Elevii se pot plimba în parcuri și grădini publice numai însoțiți de părinți. (deja la asta nu mai am ce zice.)
7. Vizitele la teatru se vor face în grup organizat, numai sub supravegherea profesorului diriginte. (what can I say, și noi mergeam cu dirigul la teatru. Dar nu cu arcanul)
Aceasta e tot ce îmi pot aduce acum aminte, dar bănuiesc că e destul de ilustrativ pentru viața de licean. Sunt foarte curioasă dacă lucrurile chiar așa stăteau sau era doar o lege aruncată-n vârf de băț, de care toată lumea știa dar nimeni nu o respecta. Parcă și văd un licean stingher la masă-n birt, cu vodca-n față și țigara-n bot, pe care un profesor „nimerit” pe acolo îl apucă revoltat de-o mânecă: Ce faci aici, măi băiatule? Du-te acasă și fă-ți temele, în cea mai adâncă liniște!!

Neaţa
Pari o persoană interesantă. Cel puţin aşa reiese din blogul tău.
Ce clasă eşti în Sava ? Cunosc şi eu câteva persoane de pe acolo. Boboace
litereacre.haipa.ro
Buna dimineata si buna sa va fie inima
Multumesc mult de aprecieri. Sunt la 11 G.
uh… no green, no jack… nothin’!
ai uitat s-o spui pe aia (desi cred ca asta era mai pe vremea lui bunica, dupa ce au aparut instituiile de invatamant pentru fete) ca NU aveai voie sa apari in compania uui licean de sex opus in public. well, doar daca era varul etc.
where was the love..?
(1) – are sens, desi nu face distinctie intre neglijenta si neputinta.
(2) – oh, lighten up!
(3) – lectura cartilor… *giggle*
(4) – poate ca ceva armata nu era o idee asa rea?
(5) – imbecil
(6) – mai mult decat imbecil
(7) – ca sa vezi, de pe vremea aceea incepusera atentatele teroriste la teatre…
Ma intreb ce se intampla daca ducea cineva scaune in toaleta?
Oooo Doamne. Arsi pe rug, probabil
(Sau sunt doar eu sub influenta profunda a Decameronului zilele astea…)