Posted by Remmy on Jan 25, 2011 in
Ruacări supăraţi pe viaţă | 1,139 views
M-am întors. Am lipsit mult, dar ținând cont de cât de dor v-a fost de mine, nu puteam să îmi mai prelungesc astfel absența.
Și m-am întors cu veșnicele cârcoteli, veșnicele nelămuriri și întrebări retorice. Săptămâna aceasta, din categoria „De ce în România nu se poate?!”, avem secțiunea publicitate.
Foarte rar am văzut reclame care să atragă și prin altceva decât trademark-uri autohtone cum ar fi mârlănia, șmecheria, isteria și câte și mai câte altele. Gândiți-vă la lucruri gen Babanu’ și înțelegeți la ce mă refer. Vreau să văd reclame (de orice fel, spoturi publicitare sau printuri în reviste) care să îmi demonstreze că au fost concepute cu muncă, dedicație și inteligență. Și din această categorie pot să dau exemple, din păcate mult prea puține. Cel care îmi vine acum în minte este campania pentru serialul „În derivă”, cu care ocazie am putut vedea o perioadă un poster scufundat pe jumătate în Dâmbovița. Now that’s a witty touch. Read more…
Posted by Remmy on Oct 26, 2010 in
Fun stuff | 487 views
Enough said.
Posted by Remmy on Sep 12, 2010 in
Ruacări supăraţi pe viaţă,
Zona verde | 231 views
Niciodată nu mi-am scos ostentativ în față vegetarianismul, ca o dovadă a superiorității mele față de ceilalți, genul de atitudine „uitați-vă la mine cum salvez planeta”. Niciodată n-am alergat după alții să le iau hamburgerul din mână și să le fac morală ce oameni fără suflet sunt. Chiar încerc să nu fac caz din asta; până la urmă, face parte doar dintr-o suită de alegeri firești ale vieții: mănânc carne sau nu, prefer Pepsi sau Cola, mă duc la mate-info sau la filologie. Same old same old.
Cu toate acestea, dacă mă inviți la tine, de exemplu, și mă întrebi de ce nu mă ating de delicioasele sandwich-uri cu șuncă, o să-ți răspund: sunt vegetariană. Dacă mă întrebi de ce, o să-ți explic, fără să-mi transform motivația într-o predică spălătoare de creier.
De obicei, în astfel de situații, mă rezum la banalul din motive morale, tocmai ca să nu fiu luată drept un prozelit. Dacă persoana respectivă vrea detalii, asta e, îi spun: „Prefer să nu iau viața unor animale care nu au nicio vină, pentru că nu am niciun drept asupra lor. Dacă am alternativă, mă voi hrăni fără să ucid alte ființe. Prefer să las mai multă mâncare cultivată altor oameni decât fermelor industriale.”
Do I sound crazy enough by this point?
Ce mă deranjează pe mine – și motivul din spatele acestui post – nu este nici pe departe consumul de carne al interlocutorului meu; el este liber să facă absolut ce vrea și nu o să-l „atrag” în filosofia mea dacă el nu e dispus. Mă deranjează enorm atitudinea. Foarte rar am primit încurajări după mici discursuri ca cel de mai sus, sau cel puțin reacții neutre. De obicei răspunsurile variază înre mai blândele De unde-ți iei proteinele? sau Dar carnea e atât de BUNĂ! și mai radicalele Nu știi ce faci sau Mă doare-n cot de mediul înconjurător. Cu alte cuvinte, ce faci tu, fata mea, e un lucru inutil și stupid.
Mulți încă mă privesc ca pe o ciudată pentru că am renunțat să mai merg la McDonald’s și pentru că întreb dacă ceva are carne sau nu înainte să cumpăr. Mulți s-ar supăra dacă aș încerca să le predic ce anume să mănânce, dar ei nu văd nicio problemă în a-mi flutura vreun cotlet pe la nas, să mă „îmbie” înapoi pe calea cea bună. Până la urmă, eu consider că asta îmi face bine și că este un lucru bun în sine, și atunci, de ce să nu continui? Doar pentru că nu respect tiparul românesc, cu micu’ și cârnatu’?
La anul pe vremea asta, cu puțin noroc și efort, oi fi pe plaiuri britanice. Din câte am auzit, acolo „vegetarian” nu e sinonim cu „nefiresc”. De-abia aștept.
Și închei acest mic speech nervos cu o mulțumire pentru cei ce mă înțeleg și mă susțin și cu următoarea declarație: I love you, Sir Paul!
NB: Mi-am întrebat cardiologul zilele trecute ce părere are de dieta mea. Mi-a spus că el e vegetarian de 16 ani și se simte foarte bine. Deci avem de unde ne lua proteinele 
Posted by Remmy on Jun 9, 2010 in
Ruacări supăraţi pe viaţă | 149 views
Întrerupem îndelungata pauză de lenevie pentru un anunț important:
Urăsc javrele maidaneze.
Nu interpretați greșit, vă rog, sunt o mare iubitoare de animale și asta înseamnă și câini. Dar între câini și javre maidaneze e o mare diferență. De specimene ale ultimei categorii Bucureștiul e plin cu vârf, după cum probabil știm cu toții foarte bine. Problema acestor saci de păduchi care umblă nestingheriți pe străzi și se reped la oricine, oriunde, oricum fără motiv aparent trebuie urgent rezolvată (cu fapta, nu cu vorba). Am învățat deja pe de rost monologul Monicăi Davidescu de când îl tot aud în autobuze: „există o soluție foarte bună etc.” Sterilizează-ți câinele, și încă unul de pe stradă?! Vă rog să mă scuzați, dar ce român cunoașteți dumneavoastră că face treaba asta de bunăvoie și nesilit de nimeni?
Probabil ar trebui să îmi justific puțin foarte recenta aversiune. În primul rând, zilele trecute am reușit și eu să-mi recuperez bicicleta din pod și să o scot regulat la plimbare prin cartier (13 Septembrie, pentru cine a uitat). Inutil să mai spun că de fiecare dată a trebuit să fie cel puțin o javră care să se ia lătrând după vehiculul meu cu două roți. Acum problemele s-au întețit, dar evident, nici pe două picioare nu scap de furia lor fără sens. Există, cel puțin, pe Șoseaua Panduri pe care o străbat aproape zilnic, un chioșc de ziare unde vânzătoarea a aciuat o ditamai potaia care nu face decât să mârâie amenințător pe lângă piciorul tău indiferent că vii cu gând de pace sau nu.
Dar ce să facem? De omorât nu se pune problema, de sterilizat e mai mult apă de ploaie, așa cum se face la ora actuală. Poate că au și actrițele dreptate, asta ar fi soluția, dacă s-ar proceda sistematic, cu cap și coadă.
Până atunci, picioare zdravene vă doresc, și să ne gândim împreună cum ar putea Bucureștiul să fie curățat odată și pentru totdeauna.
Posted by Remmy on Mar 16, 2010 in
Ruacări supăraţi pe viaţă | 921 views
Dedic această postare Ioanei, în niciun caz pentru că ar exista vreo legătură între persoana ei și cele ce urmează a fi relatate, ci pentru că mi-a reproșat că nu am mai scris de foarte mult și nu vreau să o dezamăgesc.
Cât de obișnuită sunt eu cu România și mai ales cu București, unele lucruri continuă să mă uimească. Nesimțirea fără margini, spre exemplu. Am asistat astăzi la un episod cât se poate de concludent.
Read more…
Posted by Remmy on Feb 11, 2010 in
Ruacări supăraţi pe viaţă | 149 views
Urăsc iarna.
Diminețile de iarnă erau cu totul altfel la Bușteni. Te trezeai la ce oră voiai, vedeai pe fereastră un cer de un albastru ireal pe care se profilau munții superbi și crucea de pe Caraiman, îți beai cafeaua în mijlocul peisajului acesta liniștit și apoi coborai în oraș, pe pârtie, locuri frumoase, cu zăpadă albă și strălucitoare. Cine m-a pus să mă întorc în București?? Cine a inventat școala?
Am avut o zi foarte proastă, și știu că asta e valabil pentru majoritatea bucureștenilor fără permis de conducere care au avut ghinionul să fie nevoiți să iasă din casă. Dar simt nevoia să mă plâng.
Ora 7. Începe aventura. Ies din bloc și îmi deschid umbrela. Inutil, de altfel, întrucât o zboară vântul din primele două secunde. (dar rămâneți aproape, mai târziu se va dezvălui adevărata utilitate a acestui obiect). În primii 50 de metri ciorapii îmi sunt fleașcă. Sus mă plouă, jos mă inundă. Read more…
Posted by Remmy on Jan 24, 2010 in
Fun stuff | 164 views
O zi glorioasă, ziua de azi. Moldovenii votează, românii urlă că vor și ei, până la urmă nenea Cuza e domnitorul ales în ambele Principate, având ocazia să spună Marilor Puteri: In your face! Asta se întâmpla în urmă cu 151 de ani, și a fost un prim pas spre realizarea României dodoloațe cu care astăzi ne mândrim atât.
Toată lumea cunoaște, bine înțeles, legea instrucțiunii publice care spunea că învățământul primar devine obligatoriu și gratuit (cel puțin în teorie), dar cred că puțini știu cât de greu era, de fapt, să fii elev de gimnaziu sau licean în vremurile acelea (la fel…teoretic. Practic nu știm cum stătea treaba.) Read more…
Posted by Remmy on Jan 7, 2010 in
Fun stuff | 165 views
Știu că e foarte probabil să nu intereseze pe nimeni care sunt cele 10 lucruri ciudate despre mine, dar am primit o leapșă de la Sabina și mă conformez. Iată, deci:
1. O lungă perioadă a copilăriei și pre-adolescenței mele mi-am dorit să mă fi născut băiat. Uneori mă apucă și acum, pe intervale mai scurte de timp.
2. Îmi place foarte mult coaja de portocală și mănânc așa ceva în cantități semnificative, deși toată lumea îmi spune că e toxică.
3. Când eram mică voiam să devin ”profesoară de salubritate” (nu mă întrebați ce-i aia, că nu știu). Read more…
